A fost confirmat primul caz de transmitere a COVID-19 de la pisică la om

A fost confirmat primul caz de transmitere a COVID-19 de la pisică la om
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 01/07/2022, 16:09

O echipă de oameni de știință din Thailanda a certificat primul caz de transmitere a COVID-19 de la pisică la om.

Este vorba despre un medic veterinar, care s-a îmbolnăvit de la una din pisicile pe care le trata.

Pisicile reprezintă una dintre speciile care pot acționa ca vehicul între COVID și oameni, însă experții spun că acest risc este foarte redus.

„Ştiam de doi ani că era una dintre posibilităţi”, a comentat Angela Bosco-Lauth, om de ştiinţă la Universitatea de Stat din Colorado, în revista Nature.

Astfel, una dintre cele mai mari temeri ale stăpânilor de pisici se confirmă: nu doar că animalele lor de companie se pot îmbolnăvi, dar pot să le transmită virusul și stăpânilor, potrivit MEDIAFAX.

Nu este prima dată când oamenii fac COVID-19 de la animale

Aceasta nu este prima dată când coronavirusul este transmis la om de la animale. De fapt, există teorii potrivit cărora primele cazuri de infectare au apărut chiar ca urmare a transmiterii virusului de la animal la om.

În fermele din Europa și SUA au fost deja studiate unele cazuri în care oamenii s-ar fi îmbolnăvit de COVID ca urmare a contactului cu nurcile.

În acelaşi timp, datele nu ar trebui să provoace alarmă, deoarece, în ciuda numărului mare de feline din casele oamenilor, este clar că transmiterea virusului trebuie considerată un eveniment foarte rar.

Cazul studiat de echipa thailandeză are dovezi foarte solide: o familie care s-a îmbolnăvit de COVID-19 a dus pisica la veterinar. Animalul a strănutat în faţa medicului şi, după trei zile, acesta a dezvoltat boala, fără ca nimeni din cercul său de familie, prieteni şi colegi să o aibă.

O analiză ulterioară a arătat că veterinarul a avut în organism aceeași variantă a virusului care a fost identificată la pisică.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?